fbpx
Stiri medicale

Bijuteriile care te pot imbolnavi de CANCER!

Punctajul nostru
Apasa pentru a acorda un punctaj
[Total: 1 Average: 5]

Bijuteriile ieftine… oricat de frumoase ar fi… ne pot costa scump!

Asociatia Pro Consumatori (APC) ne supune atentiei un studiu asupra bijuteriilor de pe piața din România. Astfel, s-a constatat că în momentul de față se comercializează 21 tipuri de bijuterii neconforme, realizate din materiale neprețioase, care conțin cantități inacceptabile de cadmiu, nichel sau chiar plumb.

Efectul cancerigen al metalelor din bijuteriile ieftine

Plumbul are un efect toxic cumulativ, la nivelul tuturor organelor, afectând populaţia indiferent de vârstă, iar pătrunderea acestuia în organism se realizează şi pe cale cutanată. În cazul copiilor plumbul este o neurotoxină puternică ce provoacă copiilor daune cerebrale ireversibile. Potrivit UNICEF o treime dintre copiii lumii sunt intoxicaţi cu plumb. În cazul femeilor însărcinate plumbul afectează dezvoltarea normală a sarcinii. Intoxicaţia cronică cu plumb se manifestă prin scăderea atenţiei şi a concentrării, insomnii, comportament agresiv, dureri abdominale, diminuarea apetitului, chiar retard mental  pe termen lung.

Cadmiul este un metal foarte toxic, chiar şi în doze foarte mici. Acest metal se acumulează în organe, cu precădere în rinichi, având o perioadă de înjumătăţire la 30 de ani. Cadmiul favorizează apariţia cancerului pulmonar, cancerului de sân, de prostată şi colon.

Nichelul este un metal de culoare albă-argintie asemănătoare argintului, motiv pentru care este folosit frecvent de cei care contrafac bijuteriile din argint. Expunerea cronică cu nichel poate fi carcinogenă. Cele mai frevente îmbolnăviri sunt dermatitele alergice de contact generate de purtarea îndelungată a bijuteriilor cu nichel. 14% din populaţia Europei este alergică la nichel!

Ce spun specialiștii

Plumbul și toate combinațiile sale produc intoxicații grave, numite „saturnism”. Se foloseşte impropriu în aliaje pentru bijuterii pentru că este rezistent la acțiunea acidului sulfuric, la fel ca și aurul. În contact cu acidul sulfuric formează un strat insolubil de suflat de plumb, care împiedică coroziunea. Plumbul intrat în organism se elimină foarte greu. Cadmiul este asemănător din punct de vedere chimic cu mercurul. Utilizarea cadmiului este scăzută și în industrie din cauza TOXICITĂŢII. Cadmiul este un component al multor aliaje folosite în tehnică. Este un metal foarte toxic, foarte periculos și în doze foarte mici. După ce pătrunde în organism se depozitează. Acesta este toxic pentru rinichi, principalul organ în care se depozitează. Conduce și la demineralizarea oaselor.” 

Inginer chimist Adela Balea, expert APC.

“În România, astfel de bijuterii se găsesc la orice tarabă sau magazin de comercializare de accesorii vestimentare. Importatorii şi comercianţii de astfel de produse cunosc faptul că în ţara noastră nu se fac analize, fapt ce încurajează comerţul cu bijuterii fabricate din nichel, cadmiu, plumb sau combinaţii din aceste metale grele. Criza sanitară generată de SARS-CoV-2 a favorizat şi comerţul online cu astfel de produse fabricate în China, iar acestea se găsesc la vânzare pe platforme de notorietate, cum ar fi Amazon şi eBay. Purtarea pe perioade lungi de timp a unor astfel de bijuterii poate provoca îmbolnăviri grave ale organelor, oaselor şi chiar diferite tipuri de cancer” 

conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC

Sursa material: APC-Romania.ro

Sursa foto: freepik.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: