Dragii mei,
Astazi voi posta ceva putin mai atipic. Pentru ca tot am facut acest site, fata mea m-a convins sa ma inscriu in concursul Superblog. Initial imi propusesem sa completez doar acele probe care au legatura cu domeniul sanatatii, intr-o forma sau alta. Totusi, cei de la Cusut si Brodat au lansat o provocare atat de frumoasa incat nu m-am putut abtine. Pana la urma traiesc cu nostalgia copilariei, a lucrurilor frumos realizate de mainile noastre, si cred cu tarie ca sa inveti de mic copil sa cosi este la fel de sanatos ca atunci cand inveti sa canti la un instrument muzical.
Amintiri din copilarie…
In copilaria mea sa ai o papusa cumparata era un lux. In mare parte papusile erau facute dupa imaginatie, cel mai adesea din carpe. Asa ca de mica mama m-a invatat sa deprind arta cusutului la mana cu acul si ata.
Dupa o groaza de incercari in care cel mai adesea reuseam sa imi intep mainile… am invatat sa cos!
Si cum in sat aveam o croitoreasa care facea fuste si sorturi vecinelor, avea multe peticele de materiale diferite pe care mi le dadea sa fac din ele papusi sau rochite pentru papusi.
Pe la 7 anisori buchiseam cu acul si ata din resturi de ciorapi gauriti pe care ii umpleam cu lana de la oi. Apoi ii coseam la capete, dupa care impleteam un snurulet cu care strangulam un capat pentru a da forma capului papusii.
Cu nasturi coseam ochisori, iar din fire de melana (fir mai gros din care se croseteaza), impleteam codite pe care le agatam. In final, din degetele ramase de la diverse manusi rupte umplute cu lana, faceam maini si picoare. Apoi incepeam sa o imbrac si asa reuseam sa dau nastere unei papusi.
Prima reusita vestimentara
Mai tarziu, pe la 12 ani, am reusit sa fac prima mea fusta. Am primit in dar de la o alta vecina o bucata de material mai mare. Atunci am invatat cum sa pliez si sa croiesc manual haine.
Parintii mei au fost atat de impresionati incat mi-au facut o surpriza deosebita: din economiile pe care le aveau mi-au cumparat prima masina de cusut (ILEANA), cu care am avut mult de furca pana am invatat sa trag cusaturi drepte. Numai eu stiu cate ace am rupt…
Moda în comunism
La 15 ani am plecat la liceu la oras. Atunci am trait primul meu soc cultural. Eu, o fata modesta de la tara, m-am trezit inconjurata de fete care mai de care mai aranjate si mai frumos imbracate. Neavand bani sa tin pasul cu moda lor, am preferat sa ies putin din tipar si sa imi confectionez manual hainele, pe ascuns (pentru ca locuiam in internat).
Tin minte si acum ca se apropia „balul bobocilor” si toate colegele se laudau care mai de care cu cate rochii de ocazie au si nu stiau ce sa imbrace in acea seara. Eu, pe de alta parte, stateam si ascultam tacuta in patul meu si ma gandeam… Bani nu aveam nici pentru micile cumparaturi, daramite pentru o rochie de seara, asa ca le-am spus colegelor ca s-ar putea sa fiu la tara in acea seara mult asteptata.
Zilele urmatoare, in timp ce ma indreptam spre biblioteca judeteana, am trecut pe langa o vitrina frumos decorata. Privind prelung, mi-a atras atentia o rochita foarte draguta, rosie. Era superba, diferita de tot ce vazusem pana atunci. Asa ca m-am oprit o vreme sa o analizez, dupa care mi-am continuat drumul spre biblioteca. Incepuse sa ma obsedeze deja. Inima imi pulsa atat de puternic incat parca imi bloca orice fel de gand care s-ar fi indreptat in alta directie in afara de acea rochie. Asa ca am cedat tentatiei si mi-am schimbat directia, galopand – parca – spre magazinul de metraje. Uitandu-ma prinde materiale am pus ochii pe cea mai frumoasa bucata de stamba rosie, din care am ales cativa metri. Sigur, nu era nici pe aproape de ce vazusem pe manechin, insa deja imi puteam imagina frumoasa rochie pe care aveam sa o pregatesc.
Cenusareasa… la Balul Bobocilor
… Si asa, o vreme seara de seara ma furisam in sala de lectura cu ata, foarfeca si ac si coseam cu multa migala o rochita dupa modelul celei din vitrina. In cateva nopti am reusit sa creez ceva deosebit: am adaugat si cateva paiete, pe care le-am aplicat pe o floare desenata de mine pe decolteu, pe care am brodat-o tot manual.
Am reusit pana in seara cu balul sa o finalizez. Aproape ca nu imi venea sa o imbrac de frica sa nu par impopotonata si sa atrag atentia. Asemenea Cenusaresei am coborat la bal (caci se tinea in holul caminului) si simteam cum mi se inmoaie genunchii, intrucat toate privirile erau atintite spre mine.
La un momentdat, din microfon aud o vace: „numele, va rog, caci facem lista pentru Miss Boboc”.
Eu nu stiu daca am fost in stare sa imi spun numele (ca de emotii il si uitasem), dar a avut grija pedagoga sa il spuna.
Nu stiam cum sa dispar. Eram speriata, dar in clipa urmatoare o vad pe pedagoga ca vine spre mine cu o mana de coli de hartie si imi sopteste la ureche „stai dreapta, intinde cocoasa!”. Priveam speriata spre crapaturile din podea si as fi vrut sa ma pot face mica, mica si sa dispar prin ele.
Toata emotia s-a stins cand vocea ragusita de la microfon spune: „aliniati-va pe langa perete si veti primi cate un chestionar, la care va rugam sa raspundeti sincer cand veti fi intrebate”.
Cand am auzit cuvintele „intrebari” si „competitie” emotiile si-au luat zborul si am uitat complet de rochita cu paiete. Ma simteam in siguranta caci iubeam concursurile si competitiile. As fi putut fi si in camasa de noapte ca nu imi mai pasa.
Am fost surprinsa sa vad cat de prost stateau fetitele de oras frumoase si rasfatate, la capitolul cultura generala. Asa se si face ca in final m-am trezit „Miss Boboc”!
In mintea mea deja protestam: „ce???????? Miss boboc? Eu? Sunteti nebuni? Eu sunt poreclita „juma de buletin”!
Iar cum de cand lumea si pamantul rautatile au existat si vor exista, o colega m-a cheamat pana afara sa imi zica ceva, in timp ce alta de la etajul superior mi-a turnat o galeata de apa in cap.
Interesant: rochita si paietele au rezistat!
Sursa foto coperta: blog.super-blog.eu
