Intr-un satuc de munte traia un cioban cu familia sa. Intr-una din zile, copiii il luara cu asalt amintindu-i ca nu mai e mult pana la Craciun si ca vor sa le aduca cel mai frumos bradut din padure pentru a-l impodobi, dupa traditie.
Omul se uita la copii si prin chepengul ferestrei ingust privi spre munte si ofta:
– Om vedea unde gasim un bradut frumos asa cum va doriti… dar asta numai dimineata, ca acum este tarziu si zapada este troienita. In plus, in curand se lasa si seara, iar salbaticiunile sunt flamande.
Calatoria…
In ziua urmatoare, dis de dimeineata, ciobanul isi lua securea si porni spre munte. Zapada trosnea sub cizme iar cerul era albastru cristal.
Ciobanul urca trist privind masivul golas acoperit de zapada inghetata. Din loc in loc mai rasarea cate un brad zdrentoraos, inconjurat de tarsuri si vreascuri. Atat mai ramase dupa defrisarile masive care, ca intr-un razboi barbar, au devorat totul.
Tot urcand a vazut in departare un palc de puieti de brazi adunati pe un platou, numai buni de impodobit.
Ciobanul respira usurat si porni in directia aceea dar deodata se lasa o ceata de nu vedea unde calca, iar vantul incepu sa suiere si sa se incolaceasca in jurul sau ca un balaur furios.
Pe cioban il cuprinse panica… ar fi vrut sa tipe sa cheame ajutor, dar cine sa il auda?! Poate fiarele salbatice!
In mintea lui nu mai putea sa gaseasca nicio solutie…
Deodata simti cum se ridica de la pamant, si un tunel circular deschis in ceata densa il absorbea ca un aspirator imens. Nu mai simtea decat vantul care ii cresta fata cu multa cruzime.
Dupa un timp vartejul s-a oprit si ceata s-a ridicat.
Senzatia de aterizare il cuprindea tot mai constient.
Nu mica i-a fost mirarea cand a deschis ochii si s-a trezit in fata unui castel cu totul si cu totul de gheata!
Totul stralucea in nuante alb albastrui.
O senzatie de fior rece ii fulgera coloana vertebrala. Gandea ca poate s-a lovit la cap in timpul vijeliei. Era mult prea batran pentru a mai avea halucinatii, si mult prea trecut prin viata pentru a mai crede in basme.
Asa ca privi speriat in jur neintelegand ce se intampla… daca este adevar sau vis.
Dar nici nu se dezmetici bine ca vantul incepu sa il inconjoare si cu un glas suierat ii zise
– Viiiiinoooooooooooo!
Atunci usa palatului de gheata se deschise larg…
…si ciobanul se pravali pe podeaua de gheata la baza unui tron imens pe care statea o zana inconjurata de lumina. Ciobanul simti cum un val de caldura ii pleaca grabita din crestet si pana in talpi.
Nu a durat mult si parca se linisti… desi nu stia ce va urma.
Zana se ridica si cu bagheta de gheata atinse unul din pereti spunandu-i:
– Eu sunt spiritul padurii si te-am adus sa ne lamurim. De mii de ani voi oamenii v-ati incalzit casele cu vreascuri din padurile acestui munte… si acum doar vrescurile au mai ramas! Cu greu se zbat sa rasara cativa puieti rataciti. Ei sunt ultima noastra speranta ca padurea ar mai putea prinde, candva viata… si voi ii vanati cu salbaticie si lipsa totala de compasiune, numai pentru a-i tine cateva zile in casa, de decor, ca brad de Craciun. Dupa ce ii luati viata si orice speranta de a-si mai atinge vreodata menirea, va bucura cateva zile dupa care, nemultumiti ca v-a umplut casa de ace, va ajunge pe foc inainte de vreme.
Si dupa ce lovi cu bagheta din nou in perete, in fata ciobanului s-a ridicat magica o pelicula ca de film, unde putea vedea cum un copilas mana oile pe sub cetinele imensilor brazi. Nu i-a luat mult sa realizeze ca acela era el in copilarie. Si parca simtea racoarea boltei care il proteja atat pe el, cat si pe mioare de arsita… Apoi se vazu cum mai tarziu, bolnav fiind, mama lui ii oferea o cana de ceai fierbinte in care pusese sirop din muguri de brad.
Intr-o alta scena, in fata lui aparu adunand de brad, rasina si seminte, pentru a-si trata el insusi copiii.
A privit rusinat spre spiritul padurii…
Simtea si el lipsa brazilor care isi ridcau varfurile spre cer ca niste sulite.
Pana sa mai apuce sa isi faca si alte procese de constiinta, mintea i-a fost intrerupta de glasul hotarat al zanei:
– Este timpul ca voi, oamenii, sa luati o decizie majora! De nu faceti asta, nu doar padurea va pieri! Odata cu ea se va risipi intreaga planeta! Ploile or sa coboare cu tot cu munte si va vor inghiti cu tot cu case! Pamantul se va incinge… iar pasarile cerului vor scuipa foc peste intreaga omenire!
Ciobanul simti ca deodata ceva ii sopteste in ureche:
Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si-a curs pe pamant.
A ramas cerul fierbinte si gol
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Si soaptele se repetau si se repetau… incat ciobanul isi prinse capul intre palme si cazu in genunchi. Si printr-un geamat intreba ce mai poate fi facut pentru a salva padurea.
Cu cat durerea devenea mai crunta, cu atat soaptele incepeau sa dispara…
Odata cu ultima lovitura a constiintei, zarea se lumina, iar el isi aminti de versurile din „Moartea Caprioarei” a lui Labis.
Atunci realiza cum padurea ii hranise generatii de generatii si ii adapostise… si gemu din nou, intreband ce este de facut.
Zana il mai incerca o data, sa se asigure ca intentia nu este doar una manata de constiinta durerii. Asa ca in timp ce atinse din nou peretele, il mai intreba o data de ce ii ucide copiii.
In fata lor, pe aceeasi pelicula magica, aparura acum pietele micilor si marilor orase, captusite cu gramezi de braduti de toate dimesiunile. Timpul se derula, ca intr-un dans, desfasurand Craciunuri dupa Craciunuri. Imaginea apocaliptica a bradutilor taiati si necumparati din piata, ajunsi sa arda in gropile de gunoi comunale il facura pe cioban sa se simta umilit.
Asa ca simtindu-i profunda emotie, zana il intreba:
– De ce nu isi cumpara oamenii un brazi de Craciun artificiali?
In clipa urmatoare omul, temator, incepu a se vaita… cum ca sunt urati, nu seamna cu bradul… si unde pui ca nici nu miroase asa, precum cetina de brad. Ba mai sunt facuti din fel de fel de materiale toxice!
Atunci zana il privi… si de aceasta data lovi parca cu manie peretele de gheta! Si ce sa vezi: o lumina orbitoare se inalta inaintea lor, incat ciobanul simti nevoia sa isi prinda fata in palme, numai pentru a nu ramane fara vedere.
Mii de artificii parca umpleau castelul…
Deodata se trezi intr-o padure de brazi de o frumusete rara. Aproape ca nu ii venea sa creada ca ei pot fi reali. Erau o multime de tipuri!
Si tot privind minunat in stanga si dreapta, a realizat: niciunul din ei nu avea radacina! Toti erau fixati pe trepiede metalice si aveau atarnate de ei etichete mari pe care scria „e-sarbatoare”, alaturi de cate o denumire diferita pentru fiecare bradut artificial:
- Brad de Craciun cu ace combinate;
- Brad artificial WHITE DREAM;
- Brad artificial nins cu ace full 3D;
Se uita ciobanul la fiecare in parte si le examina. Ba mai ca ii venea sa rupa o crenguta, sa se convinga ca nu sunt naturali. Asa de bine semanau cu brazii din padure!
Atunci zana il intreaba:
– Ce ai de spus acum? Mai crezi ca sunt urati, ca arata a brazi… si ce alte aberatii ai mai murmurat tu adineaori?
La care ciobanul dupa ce examina fiecare exemplar cu atentie parca prinse curaj si spuse:
– Lipseste mirosul acela racoros de cetina!
Nici nu termina ce voia sa spuna ca zana ii arata un odorizant care mirosea cat toata cetina de pe munte la un loc.
Ciobanul balbai ceva din care nu se intelese nimic…
Atunci zana ii arata o multime de ghirlande, globulete, instalatii de pom cu leduri cu temporizare si decoratiuni pentru casa… si toate cu un consum mic de curent!
Ciobanul privea siderat spre lumea de basm pe care i-o prezentase spiritul padurii, si mintea lui era dominata de o singura intrebare: de unde sa iau eu asa ceva?
Dar nici nu termina de gandit, caci zana ii si citise gandurile… si lovind din nou cu bagheta in perete aparu un computer urias cu care zana il invata cum poate sa comande toate aceste minunatii… si sa mai povesteasca si la altii!
–Si cum o iau? Si de unde?
–Nu ai grija! comanda este facuta de pe e-sarbatoare! Pana cobori muntele, tot ce iti doresti va fi deja la tine acasa.
O singura clipire a fost suficienta pentru ca omul nostru sa si dispara din castel.
Recele vantului din platou il izbi de-o data. Si cum deschise ochii, s-a revazut inconjurat de urmele brazilor ce existau odinioara.
O pasare ratacita ii mai incalzea, cu trilurile ei stinse si indepartate, auzul.
Trase aer in piept si a inteles.
Si-a luat securea in spinare, si cum s-a scuturat de zapada si de praf, a facut cale intoarsa, coborand cu multa determinare muntele.
Sosise clipa sa se intoarca acasa…
Era sigur ca halucinase… tot drumul se-ntreba cum a putut o asemenea himera sa ii roada constiinta.
Dar, ce sa vezi? Cum ajunse in poarta, sprijinit de gard il astepta o cutie imensa, cu numele lui pe ea.
Genunchii i se inmuiara si aproape ca ii era si frica sa o deschida. Totusi, curiozitatea il ardea mai puternic. La fel si gandul ca poate, totusi, exista Magie de Iarna! Oricum asta l-ar fi incantat mai tare decat sa creada ca si-a pierdut mintile.
Era real! Bradutul ajunsese la el exact cum anuntase Zana!
In ziua de Craciun, ciobanul se aseza langa frumosul brad si-si chema familia sa il insoteasca. In timp ce desfaceau cadouri… le-a povestit cum a fost pe taramul E-sarbatoare.
Copiii il ascultau plini de uimire. Era seara de Craciun! Bradul si casa ciobanului straluceau in luminile ornamentelor, vantul incepuse sa suiere pe la colturile casei spulberand zapada.
Deodata ceva le distrase atentia. Un zgomot puternic i-a ademenit, parca, spre fereastra inghetata:
Cerul era plin de lumina si, ca intr-un dans, o bagheta fermecata scria cu praf de stele pe bolta cerului:
E-sarbatoare va doreste un Craciun de vis!
Articol scris pentru Superblog 2020.
Sursa foto: e-sarbatoare.ro
[…] Povestea Bradului de Craciun… […]