Demența reprezintă una dintre cele mai frecvente și mai complexe afecțiuni neurocognitive întâlnite în practica medicală, cu un impact major asupra pacienților, familiilor și sistemelor de sănătate. Înțelegerea corectă a conceptului, a tipurilor de demență, a cauzelor și a simptomelor este esențială pentru diagnosticarea timpurie și pentru inițierea unui plan terapeutic adecvat. Acest articol are un caracter informativ și este realizat conform criteriilor stabilite în DSM-5 (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, ediția a cincea).
Demența reprezintă una dintre cele mai frecvente și mai complexe afecțiuni neurocognitive întâlnite în practica medicală, cu un impact major asupra pacienților, familiilor și sistemelor de sănătate. Înțelegerea corectă a conceptului, a tipurilor de demență, a cauzelor și a simptomelor este esențială pentru diagnosticarea timpurie și pentru inițierea unui plan terapeutic adecvat. Acest articol are un caracter informativ și este realizat conform criteriilor stabilite în DSM-5 (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, ediția a cincea).
Cuprins articol
Ce este demența?
Conform DSM-5, termenul clasic de „demență” a fost înlocuit cu noțiunea de tulburare neurocognitivă majoră, tocmai pentru a reflecta mai corect spectrul clinic și mecanismele implicate. În unele situații, este descrisă și tulburarea neurocognitivă ușoară, considerată o etapă incipientă.
Tulburarea neurocognitivă majoră se caracterizează printr-un declin semnificativ al funcțiilor cognitive, comparativ cu nivelul anterior de funcționare, care interferează cu autonomia persoanei în activitățile zilnice. Aceste funcții includ memoria, atenția, limbajul, funcțiile executive, capacitatea de orientare și abilitățile perceptiv-motorii.
Diagnosticul se bazează pe evaluare clinică, teste cognitive standardizate și, în multe cazuri, investigații imagistice sau de laborator, pentru a exclude alte cauze reversibile.
Principalele tipuri de demență conform DSM-5
Tulburările neurocognitive majore sunt clasificate în funcție de etiologie. Fiecare tip prezintă un profil clinic distinct.
1. Demența de tip Alzheimer
Este cea mai frecventă formă de demență, reprezentând aproximativ 60-70% din cazuri. Debutul este insidios, iar evoluția este progresivă.Simptomele caracteristice:
- afectarea memoriei episodice, în special a celei recente;
- dificultăți de orientare temporală și spațială;
- probleme de limbaj, precum găsirea cuvintelor;
- afectarea judecății și a capacității de planificare;
- modificări de personalitate și comportament în stadiile avansate.
Din punct de vedere neuropatologic, boala Alzheimer este asociată cu depuneri de plăci beta-amiloide și încurcături neurofibrilare de proteină tau.
2. Demența vasculară
Demența vasculară apare ca urmare a unor leziuni cerebrale de cauză vasculară, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale sau ischemia cronică.Particularități clinice sunt următoarele:
- debut adesea brusc sau în trepte;
- afectarea atenției și a funcțiilor executive;
- dificultăți de planificare și organizare;
- mers instabil și semne neurologice focale;
- fluctuații ale performanței cognitive.
Evoluția depinde de controlul factorilor de risc vascular, precum hipertensiunea arterială, diabetul sau dislipidemia.
3. Demența cu corpi Lewy
Această formă este caracterizată de acumularea anormală a proteinelor alfa-sinucleină în neuroni.Semne clinice frecvente pe care pacientul le acuză sunt:
- fluctuații cognitive marcate;
- halucinații vizuale recurente și bine structurate;
- simptome parkinsoniene (rigiditate, bradikinezie);
- tulburări de somn REM;
- sensibilitate crescută la antipsihotice.
Diagnosticul diferențial cu boala Parkinson și Alzheimer este esențial, deoarece abordarea terapeutică diferă.
4. Demența frontotemporală
Această categorie include mai multe subtipuri și apare de obicei la vârste mai tinere decât alte forme de demență.Manifestări tipice ale acestei forme sunt:
- modificări precoce de comportament și personalitate;
- dezinhibiție socială sau apatie marcată;
- pierderea empatiei;
- tulburări de limbaj (afazii progresive);
- memorie relativ conservată în stadiile inițiale.
Demența frontotemporală afectează predominant lobii frontali și temporali.
5. Demența asociată bolii Parkinson
Apare la pacienții cu boală Parkinson de lungă durată și este caracterizată de un declin cognitiv progresiv.Simptome frecvente, întâlnite la pacienții cu acest tip de demență, sunt:
- încetinirea gândirii;
- dificultăți de atenție;
- probleme de memorie de lucru;
- tulburări vizuale și de orientare în spațiu.
De asemenea, simptomele motorii sunt agravate la pacienții cu acest tip de tulburare neurocognitivă.
Cauzele demenței
Cauzele demenței sunt variate și includ, în principal, următoarele (fără a se limita, însă, la acestea):
- procese neurodegenerative (pe fondul înaintării în vârstă și schimbărilor asociate);
- leziuni vasculare cerebrale;
- factori genetici;
- traumatisme cranio-cerebrale;
- infecții ale sistemului nervos central;
- afecțiuni metabolice sau endocrine;
- consum cronic de alcool sau substanțe toxice.
Identificarea cauzei este esențială pentru stabilirea diagnosticului corect și a conduitei terapeutice.
Simptomele generale ale demenței
Indiferent de tip, există o serie de simptome comune:
- pierderea progresivă a memoriei;
- dificultăți de comunicare;
- afectarea capacității de orientare;
- scăderea abilităților de rezolvare a problemelor;
- modificări emoționale și comportamentale;
- pierderea autonomiei funcționale.
Severitatea simptomelor variază în funcție de stadiul bolii și de tipul de demență.
Importanța diagnosticului diferențial
DSM-5 subliniază necesitatea diferențierii demenței de:
- delir;
- tulburări depresive majore;
- tulburări cognitive induse de substanțe;
- alte afecțiuni neurologice sau psihiatrice.
Un diagnostic corect permite intervenții terapeutice adaptate și sprijin adecvat pentru pacient și familie.
Diferențe clinice între principalele tipuri de demență
Deși termenul generic de demență (denumit în DSM-5 ca tulburare neurocognitivă majoră) este folosit pentru a descrie un declin cognitiv semnificativ, fiecare tip are particularități clinice care influențează evoluția, prognosticul și abordarea terapeutică.
Boala Alzheimer este caracterizată printr-un debut insidios și o progresie lentă, în care afectarea memoriei episodice reprezintă simptomul dominant inițial. Pacienții prezintă dificultăți în reținerea informațiilor recente, urmate treptat de tulburări de limbaj, orientare și funcții executive. Evoluția este relativ predictibilă, cu degradare progresivă pe parcursul mai multor ani.
Demența vasculară are un debut mai brusc sau progresie în trepte, corelată cu evenimente cerebrovasculare. Spre deosebire de Alzheimer, afectarea memoriei poate fi mai puțin proeminentă la început, fiind înlocuită de tulburări de atenție, încetinire cognitivă și dificultăți în planificare. Simptomele neurologice focale sunt mai frecvente.
Demența cu corpi Lewy se distinge prin fluctuații cognitive marcate, halucinații vizuale recurente și simptome motorii parkinsoniene apărute precoce. Sensibilitatea crescută la antipsihotice este un element clinic important, cu implicații terapeutice majore.
Demența frontotemporală afectează predominant comportamentul și personalitatea sau limbajul, apărând la vârste mai tinere comparativ cu alte forme. Memoria este relativ conservată în stadiile inițiale, ceea ce poate întârzia diagnosticul.
În final, diferențierea corectă a tipului de demență este esențială pentru stabilirea prognosticului, managementului simptomatic și consilierii pacientului și familiei.
Nu ești niciodată singur(ă)
Demența, denumită în prezent tulburare neurocognitivă majoră, reprezintă o afecțiune complexă, cu multiple forme clinice și mecanisme patologice. Recunoașterea timpurie a simptomelor, evaluarea conform criteriilor DSM-5 și stabilirea tipului de demență sunt pași esențiali pentru managementul eficient al bolii.
Dacă tu sau o persoană apropiată prezentați semne de declin cognitiv, este important să solicitați evaluare și suport psihiatric de specialitate. Un medic psihiatru poate oferi diagnostic corect, tratament adecvat și îndrumare pe termen lung, contribuind semnificativ la menținerea calității vieții.
